Prima pagină » Sport » Antrenor suspendat 10 meciuri pentru ameninţarea unui arbitru

Antrenor suspendat 10 meciuri pentru ameninţarea unui arbitru

Fostul selecţioner al Columbiei şi actualul antrenor al clubului Deportivo Cucuta, Jorge Luis Pinto, a fost suspendat 10 meciuri şi a primit interdicţia de a intra pe stadioane în perioada respectivă, după ce a ameninţat un arbitru.
Antrenor suspendat 10 meciuri pentru ameninţarea unui arbitru
28 mai 2009, 14:53, Sport

"Pinto a fost suspendat pentru contestarea deciziilor arbitrului şi pentru buscularea, insultarea şi ameninţarea, în mod repetat, a celui de-al patrulea arbitru", a explicat Comisia de Disciplină a Dimayor, forul de conducere a fotbalului profesionist columbian.

Antrenorul a negat însă că l-ar fi ameninţat pe arbitrul respectiv, precizând că acesta a "inventat" incidentul. "Inventează lucruri pe care nu le-am spus niciodată. Arbitrii trebuie să rămână serioşi", a replicat Pinto.