Prima pagină » Sport » Sandu: E greu să joci împotriva unei echipe care se pune pe două linii

Sandu: E greu să joci împotriva unei echipe care se pune pe două linii

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, la întoarcerea din Insulele Feroe, că e greu să joci împotriva unei echipe care se pune pe două linii.
Sandu: E greu să joci împotriva unei echipe care se pune pe două linii
11 sept. 2008, 19:14, Sport

"E o victorie şi sunt trei puncte. Echipa din Feroe nu a făcut decât să se apere. E greu să joci împotriva unei echipe care se pune pe două linii cu nouă jucători, care nu are decât scopul de a nu primi multe goluri. În prima repriză dacă aveam 3-0 ei tot aşa jucau. E un semn de întrebare că nu e Franţa pe primul loc, dar grupa e lungă. Mai sunt opt meciuri şi vor mai fi multe mişcări", a spus Sandu.

Mijlocaşul Răzvan Cociş, autorul singurului gol din meciul cu Insulele Feroe, speră ca naţionala României să arate în meciul cu Franţa că înfrângerea în faţa Lituaniei a fost doar un accident: "Sunt bucuros pentru gol, dar cele trei puncte sunt mai importnate. Ne aşteptam să fie greu în Feroe, pentru că este o echipă incomodă care se pune pe două linii. Urmează meciul cu Franţa şi sper să arătăm că a fost un accident cu Lituania".

Reprezentativa României a înregistrat prima victorie în campania de calificare pentru Cupa Mondială din 2010, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0) selecţionata Insulelor Feroe, în al doilea meci din grupa a şaptea a preliminariilor.