Procurorul Eleni Raikou a anunţat vineri, o listă de 70 de persoane suspectate de implicare în meciuri trucate, după ce săptămâna trecută a mai anunţat 15 nume. Printre aceştia se află un fost proprietar al clubului Olympiakos, Athanasios Kanellopoulos, fundaşul internaţionl Avraam Papadopoulos, tot de la Olympiakos, mijlocaşul Kostas Mendrinos, care a evoluat la Olympiakos, dar acum e legitimat la Aris Salonic, arbitrii Dimitris Kalopoulos şi Yiannis Spatha, precum şi un responsabil din cadrul poliţiei.
Cincisprezece persoane, printre care doi preşedinţi de cluburi, au fost inculpate oficial, joi, în cadrul acestei anchete. Suspecţii sunt acuzaţi de fraudă, spălare de bani, pariuri ilegale, constituirea unui grup criminal şi deţinerea ilegală de arme de foc.
Ancheta a fost declanşată în luna octombrie 2010, după sesizările venite de la UEFA privind presupusa implicare a unor persoane în meciuri trucate în Grecia şi în străinătate.
Potrivit presei elene, cipriotul Marios Lefkaritis, vicepreşedinte al UEFA, a declarat că forul european este mulţumit de modul în care se desfăşoară ancheta.