Prima pagină » Sport » România s-a calificat în finala Campionatului Mondial de minifotbal

România s-a calificat în finala Campionatului Mondial de minifotbal

Echipa naţională de minifotbal a României s-a calificat vineri în finala Campionatului Mondial de minifotbal găzduit de Emiratele Arabe Unite, după ce a învins în semifinală Ungaria, cu scorul de 3-0.
România s-a calificat în finala Campionatului Mondial de minifotbal
Rafael Hekman
03 nov. 2023, 18:10, Sport

Golurile României au fost marcate toate cu şuturi frumoase de la distanţă.

Mircea Ungur a deschis scorul în minutul 5, cu un şut de la mare distanţă, surprinzându-l pe portarul advers care nu a putut să se opună forţei execuţiei jucătorului român.

Imediat după pauză, căpitanul echipei, Mircea Popa a dublat avantajul, cu o execuţie pe jos, din marginea careului, în diagonală, pentru ca mezinul echipei, Marous Balog să închidă tabela cu o nouă execuţie frumoasă, de data aceasta la colţul scurt.

România va juca sâmbătă finala, cu câştigătoarea celeilalte semifinale, Kazahstan-Azerbaidjan.