Potrivit sursei citate, conducerea clubului Fenerbahce a aflat că Aragones negociază cu Atletico Madrid şi îl presează pe tehnician să îşi dea demisia. Fenerbahce nu doreşte să îl demită pe Aragones ca să nu îi plătească apoi suma de 3 milioane de euro ca despăgubire.
"Fenerbahce încearcă să scape de Aragones şi în acelaşi timp caută un nou antrenor. Scolari, Luxemburgo şi Lucescu au fost abordaţi şi toţi trei au dat în principiu un răspuns pozitiv. Preşedintele clubului, Aziz Yildirim, îl vrea cel mai mult pe Scolari la echipă, dar brazilianul este foarte scump şi pune condiţii greu de satisfăcut. Lucescu este gata să vină, dacă Şahtior este eliminată din Cupa UEFA. Oficialii de la Istanbul consideră un avantaj faptul că antrenorul român cunoaşte Turcia", scrie Takvim.
Numele lui Mircea Lucescu a fost menţionat frecvent de presa turcă, în ultimii ani, în legătură cu echipele Fenerbahce şi Galatasaray. Lucescu a antrenat în Turcia formaţiile Galatasaray şi Beşiktaş.