România va avea doar patru echipe în cupele europene masculine la handbal, din sezonul 2012-2013

Federaţia Europeană de Handbal a anunţat repartiţia locurilor în cupele europene masculine, în sezonul 2012-2013, după reuniunea de la Malta, noutatea fiind comasarea Cupei EHF cu Cupa Cupelor.

Urmărește
5 afișări

Conform rankingului de ţară, conferit de rezultatele obţinute în ultimele trei sezoane continentale, au intervenit modificări în privinţa numărului de echipe înscrise per naţiune. Acest lucru se datorează şi deciziei EHF de a comasa Cupa EHF, cu Cupa Cupelor, astfel că vor exista doar trei competiţii europene, în loc de patru, ca şi până acum.

În clasamentul european, România se află în continuare pe locul 9, cu 50 de puncte, iar din sezonul 2012-2013 va înscrie patru echipe în cupele europene, după cum urmează: campioana în Liga Campionilor, două echipe în nou-formata Cupă EHF şi o echipă în Challenge Cup.

Topul continental dat publicităţii de EHF este ocupat, în ordine, de Germania, cu 5 echipe care au drept de participare în cupele europene în sezonul 2012-2013 (3 în Liga Campionilor şi 2 în Cupa EHF), Spania, cu acelaşi bilanţ, urmate de Franţa, Rusia, Ungaria şi Slovenia (toate cu câte 4 echipe, din care 2 în Liga Campionilor şi 2 în Cupa EHF).

În sezonul 2011-2012, România participă în cupele europene cu cinci echipe: campioana HCM Constanţa, HC Odorhei, CSU Suceava, UCM HC Caraş Severin şi Energia Pandurii Tg. Jiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici