România va fi reprezentată de două echipe masculine în cupele europene de baschet

Echipele de baschet masculin U Mobitelco BT Cluj şi Steaua Turabo Bucureşti sunt singurele înscrise oficial în cupele europene, pentru sezonul 2011-2012, ele urmând să evolueze în FIBA Eurochallenge.

Urmărește
6 afișări

Secretarul general al FR Baschet, Radu Drăgănescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că la masculin, doar campioana U Mobitelco BT Cluj şi medaliata cu bronz Steaua Turabo Bucureşti s-au înscris oficial. "Joi a fost termenul limită pentru înscrierea în cupele europene, iar cele două echipe sunt singurele care au trimis actele la timp. În ce priveşte FIBA Eurochallenge, termenul limită a trecut, iar cele două echipe trebuie să depună, până în 16 iunie, depozitul de 20.0000 de euro, plus taxa de înscriere, de 5.000 de euro. Mai pot interveni schimbări la masculin, doar dacă alte echipe vor dori să se înscrie în Liga Balcanică, dar în FIBA Eurochallenge, cele două vor reprezenta România", a declarat Radu Drăgănescu.

Surpriza cea mai mare este neînscrierea în FIBA Eurochallenge a vicecampioanei en-titre şi campioana ultimelor şapte sezoane, CSU Ploieşti. Formaţia prahoveană se află în situaţia de a nu şti nici măcar unde va juca meciurile din campionat, din cauză că Sala Olimpia va intra în reconstrucţie, de săptămâna viitoare. "Spun în ghilimele asta: mulţumită primarului din Ploieşti, nu avem sală. Nu ştim nici unde vom juca meciurile din Divizia A, darmite să mai vorbim de cupe europene. Hai că am putea juca meciurile într-o sală din Bucureşti, dar unde ne antrenăm, unde ne pregătim pentru ele, nu ştim. Vom lua în considerare să jucăm pe stradă, montăm două panouri şi facem show sau, chiar în biroul primarului", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, finanţatorul echipei ploieştene, Sebastian Ghiţă.

În sezonul trecut al FIBA Eurochallenge, CSU Ploieşti nu a reuşit să se califice în grupe, în timp ce în acea fază a competiţiei, Steaua s-a clasat pe locul trei.

Tragerea la sorţi a meciurilor din sezonul 2011-2012 va avea loc la începutul lunii iulie, la Barcelona, fiind posibil ca „U” Mobitelco BT Cluj să joace direct în grupe, iar Steaua Turabo Bucureşti, în tururile preliminare.

În altă ordine de idei, secretarul general al FR Baschet, Radu Drăgănescu a mai precizat că, la feminin, România va fi reprezentată de campioana ICIM Arad, vicecampioana CSM Satu Mare şi Bega Danzio Timişoara, în Liga Europei Centrale, competiţie câştigată în 2011 de formaţia arădeană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici