"În proporţie de 99,9 la sută vreau să-mi dau demisia, pentru că mă simt singur. Nimeni din conducerea echipei nu comentează arbitrajul şi rămân eu ca un catâr. Sunt negru şi la propriu şi la figurat, nu am de gând să mă îmbolnăvesc aici, pentru că am şi eu o familie de întreţinut. Nimeni din conducerea clubului nu a venit să stea de vorbă cu mine după meci. Acel 0,1 la sută poate conta, dar va fi foarte greu să mă întorc", a spus Grigoraş.
Directorul general al clubului Oţelul, Marius Stan, a afirmat că principiul grupării moldave este acela de a nu comenta prestaţiile arbitrilor. "Nu vreau să comentez. Nu am stat de vorbă cu Grigoraş. Astea sunt principiile clubului, indiferent de cine e antrenor. Cu bune, cu rele e încă antrenorul nostru şi vom vedea ce se va întâmpla", a completat Stan.
Grigoraş a declarat, joi, că nu se va prezenta la meciul cu CFR Cluj, din etapa a XVIII-a a Ligii I, în semn de protest faţă de arbitrajul de la partida cu FC Braşov, din optimile Cupei României, însă s-a răzgândit ulterior. El a revenit apoi asupra acestei decizii, după ce a discutat cu jucătorii, care l-au convins să meargă la Cluj.
Oţelul Galaţi a fost eliminată din Cupa României de divizionara secundă FC Braşov, după executarea loviturilor de departajare. Oţelul a evoluat cu un jucător mai puţin din minutul 53, iar tehnicianul Petre Grigoraş a fost trimis în tribună în minutul 74.