Real Madrid l-a prezentat pe noul antrenor, chilianul Manuel Pellegrini
„Pellegrini este un profesionist inteligent, muncitor, echilibrat, care are întodeauna în vedere mingea şi se bazează de fiecare dată pe un fotbal elegant şi de bun gust”, a precizat Perez.
Pellegrini, care a antrenat formaţia Villarreal în ultimele cinci sezoane, a parafat luni un contract pe doi ani cu clubul madrilen.
„Este o mândrie faptul că am fost ales să conduc un club precum Real Madrid, poate cel mai important din lume. Când am început această carieră, acum 23 de ani, mi-am zis: «Voi ajunge să antrenez într-o zi pe Real Madrid». În acest moment, acest vis a devenit realitate”, a declarat tehnicianul chilian în vârstă de 55 de ani.
De-a lungul carierei de tehnician, Pellegrini a mai antrenat pe Universidad de Chile, Palestino, naţionala Under-20 a statului Chile, Universidad Catolica, LDU Quito, San Lorenzo şi River Plate.