Restricţiile impuse de instanţă în cazul lui Lică şi al lui Bogaciu, prelungite cu 30 de zile

Publicat: 09 06. 2009, 21:46
Actualizat: 08 01. 2020, 10:26

Primul care s-a prezentat în faţa procurorilor anticorupţie a fost Marcel Lică, urmat de Aurelian Bogaciu.

"Pot să vă confirm că clientul meu a fost citat pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea duratei interdicţiei de a părăsi localitatea de domiciliu, este o procedură juridică pe care noi am urmat-o şi căreia ne-am conformat", a declarat avocatul Florin Doran, avocatului lui Aurelian Bogaciu.

Marcel Lică a fost arestat la data de 23 aprilie, fiind pus în libertate în 12 mai, după ce Curtea de Apel Piteşti a decis că nu se impune prelungirea măsurii arestului preventiv.

Arbitrul Aurelian Bogaciu a fost arestat preventiv în 29 aprilie, fiind pus în libertate la data de 13 mai, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Piteşti, când magistraţii au condiţionat punerea lor în libertate de respectarea unor restricţii, printre care cea de a nu părăsi localităţile de domiciliu, de a se prezenta de fiecare dată când sunt citaţi în faţa organelor de anchetă, de a nu lua legătură cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi de a nu practica meseria sau profesia pe care au avut-o la data arestării.