Prima pagină » Sport » Andone: Toţi s-au întors împotriva lui Hagi

Andone: Toţi s-au întors împotriva lui Hagi

Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, a declarat, vineri, că tehnicianul formaţiei Galatasaray, Gheorghe Hagi, lucrează sub presiunea făcută de suporteri, presă şi conducere la gruparea turcă şi în plus este şi ghinionist.
Andone: Toţi s-au întors împotriva lui Hagi
Florin Radu
03 mart. 2011, 14:46, Sport

„Hagi nu are noroc. Nu a jucat rău, dar e greu să lucrezi într-o atmosferă de presiune. Acolo e o presiune fantastică, e greu, suporterii, mass-media, preşedintele, toţi s-au întors împotriva lui. Acum numai el şi vestiarul poate rezolva problema. Nu cred că l-au lucrat jucătorii, la acest nivel nu se întâmplă asta. Ar fi păcat pentru antrenorii români dacă ar fi dat afară, pentru că Galatasaray e un nume. Dacă va avea timp va redresa situaţia, dar acum e foarte greu, e un an compromis”, a spus Andone.

Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, speră ca Gheorghe Hagi să nu fie demis de la Galatasaray după eliminarea din Cupa Turciei. „Ne-am întristat cu toţii după meciul de aseară. Eu sper ca patronul sau conducerea clubului să nu ia o decizie pripită pentru că sunt câteva lucruri pe care Hagi nu le-a găsit cum trebuie acolo ţinând cont de grandoarea acestui club, Galatasaray. Cred că, dacă va avea răbdare, Gică Hagi este şi un mare antrenor”, a spus Răducan.

Formaţia Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi şi la care evoluează Bogdan Stancu, a ratat, miercuri, calificarea în semifinalele Cupei Turciei, după ce a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu Gaziantepspor, într-un meci din manşa secundă a sferturilor de finală.