Prima pagină » Sport » Trenuri suplimentare în Elveţia pentru Euro-2008

Trenuri suplimentare în Elveţia pentru Euro-2008

Două mii cinci sute de trenuri suplimentare vor fi puse în circulaţie în Elveţia pentru a transporta spectatorii Campionatului European de fotbal găzduit de această ţară, împreună cu Austria, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Căilor Ferate Elveţiene (CFF).
Trenuri suplimentare în Elveţia pentru Euro-2008
26 mart. 2008, 15:24, Sport

CFF aşteaptă peste un milion de călători suplimentari pe perioada celor trei săptămâni în care se vor disputa meciurile de la Euro-2008, se menţionează într-un comunicat.

Traficul feroviar regional va fi asigurat până la 24 de ore din 24 în oraşele gazdă ale competiţiei. În plus, perioada în care gările vor fi deschise se va prelungi.

De asemenea, oferta feroviară transfrontalieră între Elveţia şi Austria va fi îmbunătăţită, urmând a fi completată cu un tren special "Campion mondial", potrivit comunicatului.

Biletele de intrare pe stadioane vor permite, de asemenea, utilizarea în mod gratuit a transportului public elveţian şi austriac, au subliniat CFF.

Patru oraşe din Elveţia – Berna, Basel, Zurich şi Geneva – vor găzdui, în perioada 7-29 iunie, meciuri ale Euro-2008.