Shakira: Mi-ar plăcea ca lumea să funcţioneze ca FC Barcelona
„Mi-ar plăcea ca lumea să funcţioneze ca o echipă, aşa cum este FC Barcelona. Astfel, am putea câştiga lupta împotriva discriminării”, a declarat Shakira într-o conferinţă de presă, la care au participat şi preşedintele Israelului, Shimon Peres, şi jucătorul Gerard Pique.
Shakira a mai făcut o referire la clubului catalan, menţionând că mulţi dintre copiii care au întâmpinat-o la o şcoală din Ierusalim, într-o acţiunea patronată de UNICEF, erau îmbrăcaţi în tricourile echipei FC Barcelona.
Cântăreaţa columbiană a participat la prima ediţie a unui forum patronat de Shimon Peres cu titlul „Înfruntând ziua de mâine 2011”, iniţiativă ce vizează abordarea, printre altele, a strategiilor pentru garantarea protecţiei şi educaţiei copiilor.
Fundaţia lui Peres are semnate contracte de colaborare cu fundaţia clubului FC Barcelona şi cu cea a cântăreţei columbiene, destinate să promoveze educarea şi formarea tinerilor.
Shakira şi Pique se află de luni la Ierusalim.