Prima pagină » Sport » FC Vaslui şi-a reluat antrenamentele sub comanda lui Lopez Caro

FC Vaslui şi-a reluat antrenamentele sub comanda lui Lopez Caro

Lotul formaţiei FC Vaslui şi-a reluat, vineri, antrenamentele, sub comanda antrenorului Lopez Caro, după două zile în care jucătorii nu s-au pregătit din cauza conflictului dintre conducerea clubului şi tehnicianul spaniol.
FC Vaslui şi-a reluat antrenamentele sub comanda lui Lopez Caro
Ioana Tudor
03 sept. 2010, 13:01, Sport

La antrenament au participat doar 11 jucători, şase fotbalişti fiind convocaţi la echipele naţionale, iar alţii fiind învoiţi de către conducerea clubului.

Deşi patronul Adrian Porumbou anunţase că a luat decizia de a-i destitui pe antrenorii secunzi Jose Maqueda şi Laurenţiu Roşu, cei doi au participat, alături de Lopez Caro la şedinţa de pregătire.

Jucătorii echipei FC Vaslui nu s-au prezentat la antrenamentele de miercuri şi joi, antrenorul Lopez Caro susţinând că şedinţele de pregătire au fost boicotate. În replică, finanţatorul Adrian Porumboiu a declarat că Lopez Caro a modificat programul echipei, introducând câte două antrenamente miercuri şi joi, deşi iniţial îi anunţase pe jucători că vor fi liberi, iar unii dintre ei îşi cumpăraseră bilete pentru a merge acasă.

FC Vaslui a obţinut doar cinci puncte în primele şase etape ale Ligii I, ocupând locul 14 în clasament, iar oficialii clubului încearcă să-l facă pe antrenorul spaniol să-şi dea demisia pentru a nu-i plăti clauza de reziliere a contractului, în valoare de un milion de euro.