„Am citit şi eu, când se apropie perioada de transferări apar tot felul de echipe de la care aş avea oferte. Eu mai am meciuri de jucat la Dinamo, în iarnă vom vedea ce va fi. Eu mai am de jucat câteva meciuri până la începerea transferurilor, apoi dacă vor veni oferte bune pentru club, vom discuta. Până atunci eu mă gândesc să-mi fac datoria cât mai bine, să ajut echipa, asta e cel mai important. Nu am zis niciodată nu unui transfer. Dacă va fi bine pentru club. Eu îmi doresc să rămân aici, mă simt foarte bine la Dinamo, îmi doresc să câştig un trofeu cu Dinamo pentru că nu am mai făcut-o de foarte mult timp„, a declarat Niculae.
Atacantul nu crede că ar putea deveni coleg la Dinamo cu Adrian Mutu, despre care spune că e prea devreme să se întoarcă în fotbalul românesc: „Ar fi super dacă ar veni Adrian Mutu la Dinamo, dar nu cred, e prea devreme să se întoarcă”.
Atacanţii dinamovişti Marius Niculae şi Ionel Dănciulescu au participat joi la Ora de Prosport de la Colegiul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, unde a fost prezentat noul model de gheată de fotbal Nike T90 Laser IV. Jucătorii au acordat autografe elevilor dar şi profesorilor şi directorului colegiului.