Prima pagină » Sport » AD: Piţurcă merită felicitări pentru cum a abordat meciul cu Olanda

AD: Piţurcă merită felicitări pentru cum a abordat meciul cu Olanda

Cotidianul Algemeen Dagblad a scris că selecţionerului României, Victor Piţurcă, i se cuvin toate felicitările pentru felul cum a abordat meciul cu Olanda, scor 1-0, din grupa G a preliminariilor Euro-2008.
AD: Piţurcă merită felicitări pentru cum a abordat meciul cu Olanda
15 oct. 2007, 12:32, Sport

"România a scos maximum sâmbătă, într-o manieră est europeană. A vrut să joace fotbal şi a ştiut ce să joace în condiţiile atmosferice mizerabile de la Constanţa. O furtună de octombrie a bântuit micuţul stadion. Terenul era de un nivel abominabil, de dimensiuni foarte mici, iar Vassaras a fluierat, cum era de aşteptat, în defavoarea oaspeţilor. Piţurcă a făcut ce era necesar împotriva Olandei şi merită felicitări. Faza golului lui Goian trebuie să fi fost una lucrată. Rămâne frustrarea că Olanda n-a deţinut armele pentru a neutraliza intenţiile lui Piţurcă. Momentul fatal pentru Olanda a fost când Stekelenburg a salvat într-o manieră superbă, dar Goian a reluat în plasă. România învinge. Olanda a pierdut controlul după pauză", a notat Algemeen Dagblad.

Tehnicianul Johan Cruyff, consultant al Federaţiei Olandeze, a precizat într-un comentariu publicat de ziarul De Telegraaf, că naţionala Olandei a greşit că nu a profitat de direcţia vântului în repriza a doua. "Olanda trebuia să rişte mai mult, pentru a avea şanse mai mari să înscrie. În prima repriză s-a jucat fotbal, în condiţii dificile. Nici în partea a doua n-am văzut acţiuni individuale de luat în seamă ale atacanţilor olandezi. Cred că Olanda va ajunge la CE, dar ce facem atunci? E clar că jocul trebuie îmbunătăţit", a subliniat Cruyff.