Ronaldinho şi-a reziliat contractul cu Atletico Mineiro

Mijlocaşul Ronaldinho şi-a reziliat contractul cu echipa Atletico Mineiro, a anunţat, luni, clubul brazilian fără să ofere mai multe detalii despre viitorul fotbalistului.

Urmărește
147 afișări
Imaginea articolului Ronaldinho şi-a reziliat contractul cu Atletico Mineiro

Ronaldinho (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Ronaldinho şi clubul din Belo Horizonte s-au despărţit pe cale amiabilă, după o întâlnire între fratele şi agentul jucătorului, Roberto de Assis, şi preşedintele grupării Atletico Mineiro, Alexandre Kalil.

Roberto de Assis a anunţat că Ronaldinho va susţine o conferinţă de presă miercuri şi a negat că acest se va retrage din activitate: "Ronaldinho va juca până la 42 de ani. Vă va anunţa miercuri viitoarea sa destinaţie".

"Aventura dintre Ronaldinho şi Atletico Mineiro se încheie aici. El este un idol pentru noi toţi şi pentru cei ce iubesc fotbalul. Este extrem de carismatic. Dar echipa va merge mai departe şi fără el", a declarat antrenorul formaţiei din Belo Horizonte, Levir Culpi.

Câştigător al Balonului de Aur în 2005, Ronaldinho a revenit în 2011 în Brazilia, la Flamengo, iar la Atletico Mineiro a evoluat din iulie 2012 şi a marcat 28 de goluri în 88 de meciuri.

Ultimul meci jucat de Ronaldonho pentru Atletico Mineiro a fost Supercupa Americii de Sud, câştigată de brazilieni la loviturile de departajare în faţa formaţiei argentiniene Lanus. Acesta a fost al doilea trofeu câştigat de Ronaldinho cu Atletico Mineiro după Copa Libertadores în 2013.

Ronaldinho, în vârstă de 34 de ani, a mai evoluat în cariera sa la formaţiile Gremio Porto Alegre, Paris Saint-Germain, FC Barcelona şi AC Milan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici