Ronaldo a revenit pe teren după un an şi 20 de zile (Video)

Publicat: 05 03. 2009, 10:54
Actualizat: 06 11. 2012, 09:14

Ronaldo a jucat 27 de minute la debutul său la Corinthians, în meciul cu Itumbiara, scor 2-0, din primul tur al Cupei Braziliei. El a intrat pe teren în minutul 67.

Fotbalistul a fost ovaţionat de public când a intrat în joc şi a fost aplaudat de fiecare dată când mingea a ajuns la el.

Potrivit Marca, Ronaldo a fost înconjurat de reprezentanţii mass-media la finalul meciului, iar un reporter l-a lovit din greşeală cu microfonul în ochi.

Ronaldo evoluase ultima dată la 13 februarie 2008, într-un meci AC Milan – Livorno, în care s-a accidentat grav la genunchiul stâng. El este legitimat la Corinthians Sao Paulo din decembrie 2008.