Rooney regretă că şi-a dorit să plece de la Manchester United în octombrie 2010

Atacantul echipei Manchester United, Wayne Rooney, a admis într-un interviu acordat cotidianului The Guardian, că dorinţa sa de a părăsi formaţia engleză, în octombrie 2010, a fost o greşeală, informează AFP.

Urmărește
4 afișări

"Evident, am înţeles că am făcut o greşeală. Am admis acest lucru, mi-am cerut scuze şi am mers mai departe. Mi-am dorit să îmi demonstrez din nou valoarea în faţa fanilor echipei Manchester United. A fost un retur foarte diferit de prima parte a campionatului", a spus Rooney.

În octombrie 2010, fotbalistul în vârstă de 25 de ani a ameninţat că va părăsi clubul din Manchester, considerând atunci că acestuia îi lipseşte ambiţia. Ulterior, el a semnat un nou contract pe cinci ani cu gruparea engleză, iar salariul i-a fost mărit de la 150.000 la 200.000 de lire sterline pe săptămână.

Atitudinea lui Rooney, dublată de o lipsă de eficienţă în teren, i-a iritat pe fanii echipei Manchester United în prima parte a sezonului în Anglia. În ultimele luni, atacantul a avut o revenire de formă, ceea ce i-a determinat pe suporteri să îşi schimbe în bine părerea în privinţa sa.

Wayne Rooney a fost ovaţionat de fani, marţi, la meciul cu Schalke 04, din Liga Campionilor, scor 2-0, în care a marcat un gol. "Sper că mi-am plătit datoria faţă de fani. Mă simt într-un fel disculpat. Finalul de sezon va fi grandios dacă vom ajunge în finala Ligii Campionilor, o vom câştiga pe Wembley şi ne vom impune şi în campionatul intern", a adăugat Rooney.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici