Rudel Obreja: Nu-mi voi da demisia, pentru că le-aş da satisfacţie celor de la AIBA

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că nu va demisiona pentru a nu le da satisfacţie celor de la AIBA şi a precizat că a făcut apel la decizia federaţiei internaţionale de a-l suspenda 11 ani.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Rudel Obreja: Nu-mi voi da demisia, pentru că le-aş da satisfacţie celor de la AIBA

Rudel Obreja: Nu-mi voi da demisia, pentru că le-aş da satisfacţie celor de la AIBA (Imagine: Dan Popescu/Mediafax Foto)

"Am dat dispoziţie pentru a fi depus un apel imediat după ce am primit comunicatul cu decizia AIBA, iar de restul s-au ocupat avocaţii mei, pentru că până astăzi se putea face acest lucru. Nu-mi voi da demisia, dar am să iau măsuri de aşa manieră încât boxul românesc să nu sufere. Ar însemna să le dau lor satisfacţie şi să le îndeplinesc dorinţa", a spus Obreja.

Preşedintele FR Box a adăugat că se va lupta pentru a-şi dovedi nevinovăţia chiar dacă acest apel va fi respins: "Chiar dacă nu rezolv nimic cu acest apel, voi lupta în continuare. Mai avem şi alte căi şi le vom vedea pe toate la timpul respectiv. Eu încă sper să se rezolve această situaţie, pentru că lucrurile sunt mult prea evidente. Sensul celor făcute de ei este următorul: au aruncat o piatră în lac, toată lumea a sărit acolo, iar ei stau pe mal şi râd de noi".

Obreja a afirmat că motivele pentru care AIBA i-a dat o suspendare de 11 ani sunt puerile.

"Mi-au dat o suspendare atât de mare încât toată lumea a sărit să disece suspendarea în sine, fără să mai vadă motivele care sunt absolut puerile. În primul rând, nu pot fi acuzat de acte false atâta vreme cât doar eu, şi nimeni altcineva de pe lumea asta, am acele documente. Eu sunt organizatorul şi eu spun dacă acele acte sunt oficiale sau nu. Nu putem să ne luăm după ceea ce scrie pe internet sau mai ştiu eu pe unde. Eu sunt preşedintele Federaţiei Române de Box şi această poziţie are mult mai multe prerogative decât reprezentarea cu AIBA. Mai are reprezentare cu forurile internaţionale profesioniste, cu hotelurile unde mănâncă sportivii şi cu multe alte lucruri. Nu puteam să mă dau la o parte din funcţia de preşedinte pentru că m-au suspendat ei, din relaţia cu ei. Toate aceste lucruri au fost făcute efectiv împotriva mea", a precizat Rudel Obreja.

Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a fost suspendat 11 ani de federaţia internaţională pentru că nu a respectat o sancţiune anterioară dictată de Comisia de Disciplină a AIBA şi pentru că a prezentat documente falsificate în cursul unei proceduri disciplinare, informează site-ul forului mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici