Rudel Obreja: Vom aduce un antrenor cubanez la lotul naţional
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, sâmbătă, după şedinţa Biroului Federal, care a avut loc la Iaşi, că la lotul naţional de box va fi adus un antrenor cubanez.
Rudel Obreja: Vom aduce un antrenor cubanez la lotul naţional (Imagine: Mediafax Foto)
"La Biroul Federal am discutat în principal despre situaţia boxului românesc şi modalităţile de revigorare a acestuia. Principala discuţie a fost legată de viitorul antrenor al lotului naţional. Vom aduce un antrenor cubanez la lotul naţional. Purtăm discuţii cu mai mulţi antrenori, rămâne să vedem cine va fi. De asemenea am stabilit să înfiinţăm în cel mai scurt timp o Academie de Box. În plus, am stabilit ca la Beijing delegaţia României să fie alcătuită din trei persoane. E vorba despre cei doi boxeri, Ionuţ Gheorghe şi Georgian Popescu, şi antrenorul lui Ionuţ, Ilie Dascălu", a declarat Rudel Obreja.
Obreja a mai spus că boxul românesc se confruntă cu multe probleme: "Ne confruntăm cu multe probleme. La rectificarea bugetară, ni s-au tăiat 2,5 miliarde de lei, în condiţiile în care trebuie să organizăm mai multe competiţii interne. Am discutat despre problemele cu care se confruntă conducătorii cluburilor de box din ţară şi dotările de care au nevoie aceste cluburi".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO