"Fericirea e mare, pentru că Poli a obţinut prima victorie în faţa lui Dinamo pe teren propriu. Este victoria băieţilor, a clubului, a suporterilor, a tuturor ieşenilor. Meritul este numai al băieţilor, care s-au dăruit şi au jucat exact aşa cum au le-am cerut toată săptămâna. Sunt mândru de ei!" a spus Bergodi.
"După eşecul de la Galaţi, i-am certat puţin, pentru că eu cred că echipa asta are calităţi să se salveze de la retrogradare. Poate că Dinamo a fost puţin obosită după meciul de Cupă, dar asta nu scade cu nimic din meritul echipei noastre. Diferenţa a fost făcută la mijlocul terenului, pentru că noi am făcut mai bine şi faza defensivă, şi faza ofensivă. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să fim modeşti în continuare", a mai spus Bergodi.