Rummenigge: Venirile lui Mutu, Frey şi Prandelli la Bayern sunt doar zvonuri

Administratorul delegat al clubului Bayern Munchen, Karl Heinz Rimmenigge, a declarat, luni, într-un interviu acordat Gazzetta dello Sport, că venirea atacantului român Adrian Mutu, a portarului francez Sebastien Frey şi a antrenorului italian Cesare Prandelli la gruparea bavareză sunt doar zvonuri.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Rummenigge: Venirile lui Mutu, Frey şi Prandelli la Bayern sunt doar zvonuri

Rummenigge: Venirile lui Mutu, Frey şi Prandelli la Bayern sunt doar zvonuri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu este nimic adevărat cu Mutu, Frey şi Prandelli. Sunt doar zvonuri apărute în perioada de transferuri. Ultimul contact pe care l-am avut cu oficialii clubului Fiorentina a fost când l-am achiziţionat pe Luca Toni", a spus Rummenigge.

Oficialul german a vorbit şi despre întâlnirea dintre cele două echipe, din optimile de finală ale Ligii Campionilor: "Fiorentina este în criză, dar din această cauză poate fi periculoasă. Cu siguranţă vor încerca să iasă din acest moment nefast. Fiorentina este un adversar periculos, să nu uităm că a învins Liverpool şi Olympique Lyon. Îi respectăm, dar vrem să ne calificăm".

Formaţiile Bayern Munchen şi AC Fiorentina se vor întâlni, miercuri, de la ora 21.45, pe Allianz Arena, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc la 9 martie, la Florenţa.

Atacantul român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, depistat pozitiv de două ori cu sibutramină, nu va putea juca în partida cu Bayern Munchen.

Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma a două controle antidoping, primul efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul Fiorentina - Bari, scor 2-1, din campionatul Italiei, şi al doilea la 20 ianuarie, după meciul Fiorentina - Lazio, scor 3-2, din Cupa Italiei. La 29 ianuarie, Comitetul Olimpic Italian a anunţat că a dat curs solicitării procurorului Tribunalului Naţional Antidoping de suspendare a lui Mutu, până la luarea unei decizii în cazul său.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici