Oaspeţii au dominat prima jumătate de oră, având cinci ocazii importante la poarta argeşenilor. Olaru, Cordea, Tănase şi Mamut au ratat rând pe rând şansa de a deschide scorul, cea mai mare oportunitate fiind irosită de Octavian Popescu, al cărui şut de la distanţă a nimerit bara transversală.
Faza primei reprize la avut ca autor pe Işfan, care a reuşit o foarfecă de efect, reţinută cu dificultate de Târnovanu.
FCSB a deschis scorul în minutul 39, Tănase fructificând din faţa porţii o centrare foarte bună a lui Darius Olaru (0-1).
Gazdele au egalat înainte de pauză (min. 43), dintr-un penalty transformat de Şerban (1-1).
Octavian Popescu a repetat isprava din prima repriză, şutând din nou în transversală, la 5 minute după reluarea jocului.
Tănase a făcut apoi dubla, de data aceasta marcând din penalty, în minutul 56, după un fault neglijent asupra lui Olaru (1-2).
A urmat un incident, cu mai mulţi jucători implicaţi într-o uşoară încăierare, în urma căruia centralul partidei a acordat două cartonaşe galbene şi l-a eliminat pe Şerban, de la gazde, în minutul 69.
La doar 3 minute după acest moment, argeşenii au obţinut un penalty, transformat de Said, care a restabilit egalitatea (2-2, min. 72).
Forcing-ul de final al oaspeţilor a dat roade în ultimul minut suplimentar de joc, când şutul lui Darius Olaru a fost respins în faţă de Greab, de unde Dumiter, intrat în minutul 84 în locul lui Tănase, a trimis mingea în poartă.
FCSB se apropie la 5 puncte de liderul CFR Cluj, profitând de remiza pe care campioana a făcut-o în deplasare la Farul Constanţa.
FC Argeş rămâne pe locul 6, cu două înfrângeri în play out.