- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (05.12.2017, 22:38)
- Claudiu Giurgea
Rusia, interzisă la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang
Sportivii ruşi au fost interzişi la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang 2018, a anunţat, marţi, Comitetul Internaţional Olimpic, conform BBC.
Urmărește
1237 afișări
Rusia, interzisă la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang
Decizia vine ca urmare a scandalului de dopaj în masă în care este implicată Rusia, iar atleţii care pot dovedi că nu au probleme cu dopingul vor avea şansa de a participa la Olimpiada din postura de sportivi independenţi, sub drapel neutru. De asemenea, niciun oficial rus nu a fost acreditat la Jocurile Olimpice găzduite de Coreea de Sud.
Sub conducerea preşedintelui Thomas Bach, reprezentanţii Comitetului Olimpic Internaţional s-au întrunit, marţi, la Lausanne, pentru a lua decizia în ceea ce priveşte participarea Rusiei la ediţia 2018 a Jocurilor Olimpice de iarnă, de la Pyeongchang.
Decizia are la bază o investigaţie purtată, timp de 16 luni, de Samuel Schmid, fost preşedinte al Elveţiei, potrivit BBC. Obiectivul anchetei a fost acela de a stabili dacă Guvernul şi instituţiile statului s-au implicat într-adevăr în acţiuni planificate de dopaj pentru ediţia din 2014, găzduită de Sochi. Rusia a negat vehement acuzaţiile, însă doar în ultima lună, 25 de sportivi ruşi au fost suspendaţi pentru violarea prevederilor anti-doping. 11 sportivi prezenţi pe podium la Sochi au fost suspendaţi retroactiv şi au pierdut medaliile câştigate, astfel încât Rusia a părăsit primul loc în clasamentul final pe medalii, ba mai mult a coborât de pe podiumul ediţiei 2014 a Jocurilor.
Port-drapelul Rusiei la ediţia de acasă a Jocurilor, Alexander Zubkov (bob), se află printre sportivii suspendaţi, potrivit Associated Press, pentru că ar fi încercat să distrugă probe ale dopării sportivilor. În vârstă de 43 de ani, Zubkov se retrăsese din activitatea competiţională şi fusese ales preşedinte al Federaţiei Ruse de Bob şi Skeleton. Zubkov a declarat pentru agenţia de presă că "toate rezultatele sale au fost curate de-a lungul carierei, dar sportul s-a transformat în politică".
O decizie similară a fost necesară înaintea Jocurilor Olimpice de vară de la Rio: în 2016, CIO a refuzat să interzică accesul tuturor sportivilor ruşi la întreceri, însă fiecare Federaţie a avut dreptul de a lua decizii independente. Astfel, numărul de sportivi ruşi prezenţi la Rio a fost semnificativ, de ordinul sutelor, iar zestrea de medalii a urcat la borna 56.
În luna noiembrie, Agenţia Mondială Andi-Doping a decis că Rusana - agenţia anti-doping naţională din Rusia - nu întruneşte în continuare criteriile sale pentru a primi acreditare.
S-a vorbit în săptămânile premergătoare deciziei CIO şi despre un posibil boicot al Rusiei în cazul în care sportivii săi vor fi obligaţi să participe sub steag neutru.
Prin voci precum cea a campioanei de la patinaj viteză - Svetlana Zhurova - Rusia pledează pentru a nu răpi bucuria Jocurilor Olimpice tinerilor curaţi. "Sistemul nostru anti-doping s-a îmbunătăţit. Deşi nu le pot da sfaturi celor de la CIO, mi-aş dori ca aceştia să nu îi uite pe adolescenţii pentru care aceasta ar fi prima ediţie a Jocurilor. Este o asemenea mândrie să îţi vezi steagul - este important pentru tine şi pentru ţara ta. Responsabilitatea trebuie să fie individuală, nu colectivă. Toată lumea înţelege acum în Rusia că dopingul este Răul", a declarat campioana olimpică din 2006 pentru BBC.
Ediţia cu numărul 23 a Jocurilor Olimpice de iarnă debutează pe 9 februarie 2018 şi se va încheia pe 25 februarie 2018. Calificările sunt în plină desfăşurare în cele şapte sporturi şi 102 discipline sportive.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Citeşte şi: Elisabeta Lipă: L-am cunoscut pe Majestatea Sa Regele Mihai din poveştile spuse de tatăl meu
Citeşte şi: Simona Halep, desemnată cea mai de succes femeie din România. Suma pe care sportiva a adunat-o din premii şi contracte de publicitate
Citeşte şi: PROSPORT | Interviu exclusiv cu Irina Bulmaga, cea mai bună şahistă din ţară: "Poate că sună ciudat, dar în România mă simt liberă!"
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe