Ruşii se pregătesc să participe la Jocurile Asiatice
Luna trecută, Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat că atleţii ruşi şi bieloruşi ar putea găsi o cale de acces la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 prin intermediul evenimentelor asiatice. Ulterior, sportivii ar putea concura la Paris ca atleţi neutri, fără steag şi imn naţional.
Vasily Titov, şeful federaţiei ruse de gimnastică, a declarat că sportivii sunt interesaţi de Jocurile Asiatice, potrivit Sky News. De asemenea, federaţia de lupte din ţară susţine că a primit o invitaţie, pe care o va accepta.
Organizatorii Jocurilor Asiatice, care vor avea loc la Hangzhou, în China, între 23 septembrie şi 8 octombrie anul acesta, nu au comentat.
Ucraina a declarat că este pregătită să lanseze o campanie împotriva implicării Rusiei în Jocurile Olimpice din 2024 şi a ameninţat chiar că va boicota evenimentul.
Şi ministrul român al Sportului, Eduard Novak, a anunţat luni că România se alătură demersului lansat de mai multe ţări, prin care se solicită Comitetului Olimpic Internaţional interzicerea sportivilor ruşi şi belaruşi la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.
„România este parte a demersului lansat de mai multe ţări prin care se solicită Comitetului Olimpic Internaţional interzicerea sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice 2024. În acord, cu miniştrii din celelalte state, care au luat atitudine pe acest subiect, credem că nu este momentul să luăm în considerare deschiderea unei căi pentru atleţii ruşi şi belaruşi de a se întoarce la Jocurile Olimpice”, a anunţat ministrul Novak, într-o postare pe Facebook.