Prima pagină » Sport » Fatih Terim: Jucătorii mei au dat tot ce au avut mai bun, dar nu e uşor să joci cu Real Madrid

Fatih Terim: Jucătorii mei au dat tot ce au avut mai bun, dar nu e uşor să joci cu Real Madrid

Antrenorul echipei Galatasaray Istanbul, Fatih Terim, a declarat, miercuri seară, după înfrângerea din meciul cu Real Madrid, scor 0-3, că jucătorii săi au dat tot ce au avut mai bun şi a precizat că este foarte greu de jucat în faţa campioanei Spaniei, informează site-ul oficial al UEFA.
Fatih Terim: Jucătorii mei au dat tot ce au avut mai bun, dar nu e uşor să joci cu Real Madrid
Traian Terzian
04 apr. 2013, 12:54, Sport

„După cât am muncit şi după toate antrenamentele, nu ne aşteptam să primim gol atât de repede. În astfel de partide este important să reduci numărul greşelilor. Real Madrid a dominat şi pot accepta acest lucru. Returul de la Istanbul va fi foarte greu. Speram să putem începe returul cu mai multe şanse, dar nu se va întâmpla acest lucru. Jucătorii mei au dat tot ce au avut mai bun. Jucătorii trebuie să înţeleagă că la acest nivel trebuie să înscrii când ai o şansă. Trebuie să nu ai emoţii. Am fi putut marca un gol sau două la ocaziile pe care ni le-am creat. Un gol în prima repriză ar fi schimbat tot meciul. Calitatea celor două echipe nu este aceeaşi şi de multe ori nu poţi face ce îşi doreşti. Returul va fi foarte greu, iar Real Madrid este foarte aproape de semifinale. Nu este uşor să joci cu Real când ai de recuperat trei goluri, dar vom da tot ce avem mai bun„, a spus Terim.

Echipa spaniolă Real Madrid a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), formaţia turcă Galatasaray Istanbul, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Cristiano Ronaldo ‘9, Benzema ’29 şi Higuain ’73.