Rutierul german Andreas Kloden acuzat că a recurs la dopaj sanguin la Turul Franţei, în 2006

Publicat: 13 05. 2009, 19:08
Actualizat: 07 01. 2020, 19:29

Numele lui Kloden, locul doi în Turul Franţei din 2006, în prezent sub contract cu Astana, este citat în concluziile anchetei realizate timp de doi ani de această comisie independentă de experţi.

„Alături de Patrik Sinkewitz, care între timp a recunoscut, cel puţin alţi doi rutieri şi-au făcut autotransfuzii sanguine cu ajutorul medicilor: este vorba de Matthias Kessler şi Andreas Kloden”, au scris experţii.

Potrivit raportului citat, Kloden, Sinkewitz (suspendat doi ani pentru dopaj în 2007) şi Kessler s-a deplasat la Freiburg după prima etapă din Turul Franţei din 2006 pentru a primi transfuziile sanguine.

Experţii au concluzionat că „dopajul se făcea sistematic în sânul echipei Telekom, devenită ulterior T-Mobile, în perioada 1995-2006, prin intermediul medicilor Heinrich şi Schmid”.

Cei doi medici au fost concediaţi de clinica universitară din Freiburg, în 2007, după ce şi-au recunoscut implicarea în dopajul în cazul echipei Telekom până în anul 1999.

„Această concluzie este susţinută de declaraţii ale martorilor, dar şi de informaţii privind manipularea de date prin crearea unor pacienţi fictivi, cum ar fi în 2005 apariţia lui «Maier Ulrich, născut la 02.12.1937»”, se mai arată în raportul experţilor.

Această dată de naştere ar putea face referire la cea a rutierului Jan Ullrich, născut la 02.12.1973, dar al cărui nume nu apare însă în concluziile experţilor.

Ullrich, singurul german care a câştigat Turul Franţei, în 1997, şi-a încheiat cariera în 2007, după implicarea sa în afacerea de dopaj Puerto.