Runda 1: 8 septembrie, 22:00: West Ham – FCSB
Runda 2: 15 septembrie, 22:00: FCSB – Anderlecht
Runda 3: 6 octombrie, 19:45: Silkeborg – FCSB
Runda 4: 13 octombrie, 22:00: FCSB – Silkeborg
Runda 5: 27 octombrie, 19:45: Anderlecht – FCSB
Runda 6: 3 noiembrie, 22:00: FCSB – West Ham
Runda 1: 8 septembrie, 19:45: Ballkani – CFR Cluj
Runda 2: 15 septembrie, 19:45: CFR Cluj – Sivasspor
Runda 3: 6 octombrie, 22:00: Slavia Praga – CFR Cluj
Runda 4: 13 octombrie, 19:45: CFR Cluj – Slavia Praga
Runda 5: 27 octombrie, 22:00: Sivasspor – CFR Cluj
Runda 6: 3 noiembrie, 19:45: CFR Cluj – Ballkani
După ce au fost învinşi cu 2-1 pe Arena Naţională, elevii lui Nicolae Dică aveau nevoie de o victorie la 2 goluri împotriva celor de la Viking pentru a aduce linişte în club şi calificarea în Grupele Conference League.
Fără Darius Olaru, om de bază în agrenajul vicecampioanei, FCSB a început bine şi a deschis scorul în minutul 2, prin Edjouma, care a marcat cu capul din centrarea lui Coman.
Gazdele au egalat în minutul 25, din lovitură de pedeapsă, după ce FCSB a mai ratat două-trei ocazii de a se desprinde.
După faultul lui Târnovanu asupra lui Karlsbakk, Tripic a transformat penalty-ul, readucându-i pe nordici în avantaj la general.
După reluare, FCSB a preluat avantajul în minutul 53, la prima ocazie importantă, şutul de la distanţă a lui Cordea trecând printre picioarele lui Gunnarson şi oprindu-se în poartă.
Oaspeţii au continuat să domine, însă niciuna din ocazii nu a fost concretizată, meciul părând a duce spre prelungiri.
Tripic a rata două ocazii pe final, înainte ca Florinel Coman să fie faultat în careu.
Radunovic a executat lovitura de pedeapsă şi a marcat sigur, aducând scorul la 1-3, în minutul 90+3.
S-a încheiat 4-3 la general în favoarea elevilor lui Nicolae Dică, FCSB obţinând astfel calificarea în grupele competiţiei.
CFR Cluj este a doua echipă românească ajunsă în grupele Conference League, după ce s-a impus cu 1-0 (0-0), în returul play-off-ului competiţiei. Clujenii au marcat pe finalul meciului din Gruia, prin croatul Lovro Cvek, cu o execuţie de excepţie.
CFR a dominat prima repriză, însă portarul advers s-a opus în trei ocazii, potenţând tensiunea pe banca de rezerve a ardelenilor.
Slovenii au avut şi ei două ocazii bune de a decshide scorul, dar Scuffet a fost la post de fiecare dată.
În minutul 87, Yeboah a nimerit bara, însă peste doar 3 minute, ardelenii au reuşit să marcheze golul calificării, Lovro Cvek reluând din foarfecă, cu boltă, la vinclu, o minge venită după o aruncare de la margine.