Sabău: Am controlat jocul şi am obţinut o victorie meritată
Antrenorul echipei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, la finalul partidei câştigate, pe teren propriu, în faţa grupării Dinamo Bucureşti, scor 2-0, că formaţia sa a controlat jocul de la un capăt la celălalt şi a obţinut o victorie meritată.
Sabău: Am controlat jocul şi am obţinut o victorie meritată (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)
"Am obţinut o victorie importantă, istorică pentru cei din Timişoara. Jucătorii sunt cei care au scris astăzi istorie, la fel ca şi în meciurile cu Şahtior. Cred că am controlat jocul de la un capăt la celălalt, am avut ocazii mai multe, iar victoria este meritată. Am obţinut trei puncte importante, care ne menţin sus în clasament, la două-trei puncte de primul loc, şi suntem în grafic", a susţinut Sabău.
"Vreau să le mulţumesc suporterilor care au încurajat echipa când am traversat momente grele, au avut încredere în mine, au venit la antrenamente, ne-au încurajat şi au înţeles că performanţa se obţine prin muncă şi prin multă dăruire. Totuşi, nu înţeleg acest entuziasm al unor suporteri care au exagerat cu bucuria de la finalul meciului. Vreau ca ei să fie şi în momentele grele alături de echipă şi să se manifeste civilizat. Urmează o săptămână grea, în care trebuie să uităm această victorie şi să pregătim jocul de la Mediaş. Avem câţiva jucători cu probleme medicale, iar Pantilimon şi Magera vor fi suspendaţi", a mai declarat tehnicianul de la FC Timişoara.
Formaţia FC Timişoara a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Dinamo Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO