Sabău: Este bine că am scăpat de Arsenal
Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a declarat, vineri, că îi pare bine că FC Timişoara nu va evolua în play-off-ul Ligii Campionilor împotriva echipei Arsenal, adversara stabilită în urma tragerii la sorţi de la Nyon, VfB Stuttgart, părând mai accesibilă.
Sabău: Este bine că am scăpat de Arsenal (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
"În aparenţă, VfB Stuttgart pare un adversar mai accesibil. E bine că am scăpat de Arsenal. Depinde de noi şi de cât de mult ne dorim să trecem mai departe. Nefiind obişnuiţi cu performanţe, s-ar putea să apară probleme. Trebuie să trecem de handicapul că jucătorii români nu pot face performanţă şi în măsura în care vom reuşi să facem acest lucru, ne vom putea gândi la eliminarea lui Stuttgart sau a altor echipe mari din Europa. Se poate să fie un dezavantaj că jucăm primul meci acasă. Avem şi suporteri mulţi în Germania şi va conta mult sprijinul lor", a declarat Sabău la Sport.ro.
Formaţia FC Timişoara va întâlni echipa germană VfB Stuttgart, la care evoluează Ciprian Marica, în play-off-ul Ligii Campionilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi ce a avut loc, vineri, la Nyon.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu a venit în Parlament cu facturile pentru zborurile private la Nisa cu o aeronavă Nordis
-
Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Iohannis, respinsă de Birourile Parlamentare Reunite
-
Trump avertizează Iranul cu privire la o „anihilare totală” în cazul unei tentative de asasinat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO