Sabău: Rapid ar fi trebuit să câştige acest meci la felul cum a controlat jocul

Publicat: 07 05. 2011, 23:40
Actualizat: 06 11. 2012, 14:16

„Este un punct foarte important pentru noi, deşi eu consider că am întâlnit azi o echipă mai bună şi Rapid ar fi trebuit să câştige acest meci la felul cum a controlat jocul. Nouă ne-au lipsit Issa Ba şi Vasilache şi pot să spun că am avut noroc la bara lui Bozovici, pentru că atunci se făcea 2-0 şi meciul era gata. Dar apreciez că băieţii mei au tras de ei, au crezut şi au reuşit acel gol frumos al lui Florin Dan”, a spus Sabău.

Legat de o posibilă ofertă din vară de la Rapid, Sabău a precizat: „Nu pot să discut acum, nu ar fi frumos, nu am discutat cu nimeni, nu am primit nicio ofertă de la Rapid. Sunt oferte de la alte echipe, dar am refuzat discuţiile, vreau să termin acest campionat şi voi vedea la vară ce voi face, dacă rămân sau nu”.

Echipa FC Rapid a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formaţiei FCM Târgu Mureş, în cadrul etapei a XXXII-a a Ligii I. Golul echipei Rapid a fost marcat de Nicolae Grigore ’35, în timp ce pentru FCM Târgu Mureş a punctat Florin Dan ’85.