Sabău: Rapid ne-a dat un gol ca la grădiniţă

Tehnicianul echipei Gloria Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că jucătorii săi au primit un gol ca la "grădiniţă" de la formaţia Rapid, referindu-se la prima reuşită a giuleştenilor din meciul disputat, duminică, scor 1-3, în etapa a XVIII-a a Ligii I.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Sabău: Rapid ne-a dat un gol ca la grădiniţă

Sabău: Rapid ne-a dat un gol ca la grădiniţă (Imagine: Mediafax Foto)

În minutul 25, un contraatac al Rapidului a fost finalizat de Djalovici, care a reluat în poartă, din interiorul careului, o centrare venită de pe partea stângă.

"Am încercat să pregătesc jocul cu o echipă foarte grupată, agresivă în propria jumătate şi cu jucători de viteză contraatac, iar în repriza a doua să intre jucători de valoare dar încă nepuşi la punct fizic. Nu mă aşteptam să primim astfel de goluri. Am avut o ocazie imensă de gol, le-am dat mingea lor, iar ei ne-au dat un gol ca la grădiniţă, fără să aibă vreo ocazie în prima repriză, ci doar ce le-am oferit noi. La golul doi a fost la fel. Le-am dat mingea, iar Cesinha a scăpat singur cu portarul. În repriza a doua lucrurile s-au mai schimbat, după intrările lui Zaharia şi Sânmărtean, s-a văzut mai multă voinţă şi curaj, apoi a venit acel contraatac, iar când dai unor jucători valoroşi şansă, te execută. Mergem înainte. Aştept ca jucătorii care încă nu sunt sută la sută, să fie pregătiţi", a spus Sabău.

Citeşte şi:

Gloria Bistriţa - Rapid Bucureşti, scor 1-3

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici