Săgeata Năvodari va contesta decizia FRF

Conducerea clubului Săgeata Năvodari va contesta decizia Federaţiei Române de Fotbal care i-a interzis dreptul de a promova timp de trei sezoane începând cu sezonul 2009-2010 într-o categorie competiţională superioară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
3 afișări

Preşedintele grupării constănţene, Dumitru Rida, a declarat, marţi, că Săgeata Năvodari a ajuns în Liga a II-a prin schimb de locuri şi nu prin fuziune, comasare sau absorbţie, şi în consecinţă nu intră sub incidenţa regulamentului din 1 iulie 2010.

"Vom merge la federaţie pentru a cere lămuriri şi vom contesta această hotărâre. Noi am intrat anul trecut în liga secundă după un schimb de locuri cu CS Buftea, nu prin fuziune, comasare sau absorbţie. În plus, dosarul de licenţiere ne-a fost respins în sezonul trecut pentru că nu aveam infrastructură, nu din cauza acestui schimb. În regulamentul care a intrat în vigoare la 1 iulie 2010 scrie clar că echipele care au acces în ultimii trei ani într-o ligă superioară prin comasare, fuziune sau absorbţie nu au drept de promovare în următoarele trei sezoane. Mai mult, în vara anului trecut, am
discutat cu oficialii federaţiei, mai exact şeful Direcţiei Juridice, Adrian Stîngaciu, care ne-a asigurat că nu este nicio problemă privind promovarea. Oricum, la data schimbului de locuri, regulamentul
permitea acest lucru, iar actualul regulament nu poate fi aplicat retroactiv", a explicat Rida.

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a precizat, luni, pe site-ul oficial, că Săgeata Năvodari se află pe lista formaţiilor care nu au voie să promoveze timp de trei sezoane în categoria superioară, deşi echipa dobrogeană nu se afla pe lista publicată iniţial.

"Operaţiunea juridică efectuată de către CS Săgeata Stejaru în anul 2010 nu este susceptibilă de încălcare a principiilor menţionate în art. 5 bis din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice. În urma verificărilor efectuate rezultă că, într-adevăr, în anul 2009 CS Săgeata Stejaru a obţinut dreptul de participare în Liga a II-a fără a fi respectat principiul meritului sportiv. În concluzie, CS Săgeata Năvodari nu are dreptul de a participa într-o categorie competiţională superioară pentru o perioada de trei ani competiţionali începând cu sezonul 2009 - 2010", se arată în comunicatul FRF.

Cluburile anunţate iniţial de FRF că nu au voie să promoveze timp de trei ani erau următoarele: SC FC UTA SA - afiliat în 2010, SC FC Silvania SA - afiliat în 2008, SC FC Viitorul Constanţa SA - afiliat în 2009, FCM Oneşti - afiliat în 2010, SC FC Voluntari SA - afiliat în 2010, AS CS Buftea - afiliat în 2010, CS Baloteşti - afiliat în 2010, FC Chindia Târgovişte - afiliat în 2010, AFC Filipeştii de Pădure - afiliat în 2010, SC FC Drobeta SA - afiliat în 2010, SC Sport Club FC Piatra Olt SA - afiliat în 2010, FC Hunedoara - afiliat în 2010, CS FC Maramureş Universitar Baia Mare - afiliat în 2010, CS FCM Alexandria - afiliat în 2009, CS Sportul Vişina Nouă - afiliat în 2009, CS Argeşul Mihăileşti 2009 - afiliat în 2009, AFC Odorheiul Secuiesc - afiliat în 2009, CS Minerul Motru 2008 - afiliat în 2009, FCM Avântul Reghin - afiliat în 2009, Sport Club Municipal - Petrotub Roman - afiliat în 2009, CSM Paşcani - afiliat în 2009. Acestora li se adaugă Săgeata Năvodari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici