Prima partidă cu spectatori în arena din Ştefan cel Mare va fi Dinamo – Dunărea Călăraşi la handbal masculin (duminică, ora 11:15), în cadrul play-off-ului Ligii Naţionale.
„Sala de sport competiţională Dinamo îşi deschide porţile pentru suporterii alb-roşii. În urma apariţiei în Monitorul Oficial din 22.03.2016 a Legii 33/2016 privind aprobarea OUG 52/2015, s-a creat posibilitatea exploatării obiectivelor care nu au autorizaţie de incendiu pe proprie răspundere, cu condiţia obţinerii autorizaţiei până pe 31.12.2016. În aceste condiţii, la nivelul conducerii CS Dinamo s-a luat decizia utilizării Sălii de sport competiţionale Dinamo, cu adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea apariţiei vreunui incendiu”, se specifică într-un comunicat postat pe site-ul oficial al CS Dinamo.
La sfârşitul acestei săptămâni începe play-off-ul Ligii Naţionale de handbal masculin, iar Dinamo aşteaptă câţi mai mulţi spectatori la meciul cu Dunărea Călăraşi. „Este cea mai bună veste pe care o puteam primi. Aveam nevoie de suporteri, pentru că ştim cât de mult contează energia pe care ni-o transmit”, a declarat antrenorul principal al echipei de handbal, Eliodor Voica, pentru ProSport.
Primele partide din play-off se vor desfăşura după următorul program:
HC Odorhei – Potaissa Turda, sâmbătă, ora 11:00
Steaua – Poli Timişoara, sâmbătă, ora 12:45
CSM Bucureşti – Adrian Petrea Reşiţa, sâmbătă, ora 18:00
Dinamo – Dunărea Călăraşi, duminică, ora 11:15