Prima pagină » Sport » Salariile preşedintelui şi secretarului general al LPF, reduse pentru ajutorarea foştilor jucători

Salariile preşedintelui şi secretarului general al LPF, reduse pentru ajutorarea foştilor jucători

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, va propune Adunării Generale Extraordinare din 10 decembrie constituirea unui fond de ajutorare a foştilor fotbalişti care se confruntă cu probleme sociale grave, banii urmând să provină din reducerea salariului său şi al secretarului general Justin Ştefan.
Salariile preşedintelui şi secretarului general al LPF, reduse pentru ajutorarea foştilor jucători
Marius Ţone
27 nov. 2013, 15:36, Sport

„Se va supune atenţiei Adunării Generale o propunere a preşedintelui LPF privind constituirea unui fond de ajutorare a foştilor fotbalişti care se confruntă cu probleme sociale grave. Precizăm că acest fond va fi constituit din sumele economisite ca urmare a reducerii salariilor preşedintelui şi secretarului general al LPF”, se menţionează într-un comunicat de presă publicat, miercuri, pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

În şedinţa Adunării Generale Extraordinare a LPF din 10 decembrie 2013 (ora 12.00) se vor mai discuta anumite probleme privind distribuirea sumelor provenite din drepturile TV şi se va propune spre aprobare o nouă comisie de cenzori.

După şedinţa Adunării Generale, preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, va susţine o conferinţă de presă.