Sancţiuni pentru două cluburi, după ce o mascotă a fost bătută pe teren
Două cluburi din Coreea de Sud au fost sancţionate după ce, la un meci de campionat disputat la sfârşitul săptămânii trecute, mascota uneia dintre echipe a fost bătută, a anunţat, vineri, Liga sud-coreeană, informează AFP.
Sancţiuni pentru două cluburi, după ce o mascotă a fost bătută pe teren (Imagine: Mediafax Foto/AFP))
Incheon United va trebui să plătească 5 milioane de woni (3.305 euro) şi să joace un meci pe teren neutru, iar clubul Daejeon Citizen a fost amendat cu 10 milioane de woni (6.610 euro) şi suporterii săi nu vor putea asista la următoarele două partide în deplasare.
Aceste sancţiuni au fost decise după ce doi fani ai echipei Daejeon au intrat pe teren după înfrângerea, cu scorul de 2-1, a favoriţilor lor, şi au început să bată mascota adversarilor, o persoană costumată în pasăre, considerând provocatoare atitudinea acesteia.
"Mascota făcea ceea ce face la toate meciurile", a declarat un responsabil al Incheon United pentru Korea Times.
Cei doi suporteri violenţi au primit interdicţie de a asista la toate meciurile de pe teren propriu ale formaţiei Daejeon.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO