Copos i-a răspuns preşedintelui clubului CFR, Iuliu Mureşan, explicând că Rapid este sora mai mică a grupării din Cluj doar din punct de vedere al anului înfiinţării. "Este adevărat, Rapid este sora mai mică a CFR-ului, pentru că ei s-au înfiinţat în 1907, iar noi în 1923. Dar doar din punctul acesta de vedere. Dacă ne uităm la rezultatele de-a lungul vremii, cred că nu există comparaţie. CFR Cluj are nevoie de încă o sută de ani pentru a obţine performanţele Rapidului, adică trei campionate, treisprezece Cupe şi patru Supercupe. Asta ca să nu mai spun de rezultatele din cupele europene", a afirmat George Copos.
Referitor la intenţia patronului grupării CFR Cluj, Arpad Paszkany, de a cumpăra clubul Rapid, Copos a răspuns: "Au înnebunit toţi, Rapid nu e de vânzare. Şi ca să răspund, le transmit celor de la Cluj că în primăvară, când se va relua campionatul, Rapid va fi echipa de pe primul loc".
Preşedintele Iuliu Mureşan a declarat, duminică seara, în cadrul unei emisiuni a postului Sport.ro că Rapid este sora mai mică a CFR şi că Paszkany este dispus să cumpere gruparea giuleşteană. "Am înţeles că George Copos vrea să renunţe la Rapid, ne înscriem şi noi. Arpad Paszkany mi-a zis să ne înscriem şi noi la licitaţie, ne ajutăm sora mai mică, Rapid", a spus Mureşan.