Săndoi: Rezultatul din meciul cu Kazahstan, foarte greu de digerat

Antrenorul principal al echipei de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat, vineri, după meciul cu Kazahstan, scor 0-0, din preliminariile Campionatului European Under 21, că rezultatul este "foarte greu de digerat", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4 afișări

"Acest rezultat este foarte greu de digerat. Am dominat, dar a fost o dominare sterilă, n-am fost inspiraţi în faţa porţii. Dacă am fi reuşit să înscriem din lovitura de pedeapsă, probabil am fi trecut trei puncte în contul nostru", a spus el, adăugând că probabil ar fi fost altfel şi dacă ar fi dispus de jucători precum Râpă şi Alexa, convocaţi la naţionala mare.

Emil Săndoi a precizat că singurul aspect pozitiv este că, la fel ca în meciul cu Letonia, s-a obţinut un astfel de rezultat la începutul preliminariilor: "Singurul lucru pozitiv - că s-a întâmplat la primul joc. Mai sunt jocuri în această grupă, foarte grea. Cred că şi adversara noastră de azi va mai lua puncte de la celelalte echipe".

Tehnicianul a adăugat că recunoaşte lipsa de luciditate, lipsa de inventivitate şi faptul că s-a intrat în jocul adversarului chiar din primele minute. "N-am prins cea mai bună zi", a spus Săndoi, arătând că speră ca din echipa Under 19 a României să se remarce jucători care să fie cooptaţi la reprezentativa pe care o antrenează, din toamnă.

El a apreciat că niciun jucător român n-a avut o evoluţie bună în meciul de vineri cu Kazahstan, adăugând însă astfel de lucruri se întâmplă mai ales la jucătorii tineri, în debutul competiţiilor internaţionale. Antrenorul a precizat că şi-a avertizat jucătorii că îi aşteaptă o partidă foarte grea, dar nu poate spune că e dezamăgit de rezultat.

"În repriza a doua ne-am creat ocazii de gol mai multe, dar lipsa de inspiraţie la finalizare, lipsa de inspiraţie la construcţie ne-a privat de un rezultat bun. Nu prea aveam soluţii în acest moment, la acest joc", a mai spus el.

În altă ordine de idei, Săndoi a apreciat că, dacă în anii 90 s-ar fi investit în baze sportive şi chiar antrenori, România n-ar fi avut probleme la nivel internaţional, indiferent dacă e vorba de reprezentativa naţională sau de cluburi de fotbal. El a precizat că nu vrea să acuze pe nimeni, însă în timp ce unele cluburi aduc din străinătate jucători valoroşi, de la care fotbaliştii români tineri au ce învăţa, la altele se întâmplă exact pe dos, dând ca exemplu "echipa sa de suflet", Universitatea Craiova, unde, în opinia sa, jucători ca Lopez sau Zorro "n-au venit cu niciun plus".

"Dacă nu vom fi mai atenţi la jucătorii tineri, cum nu suntem în cea mai bună perioadă a fotbalului românesc, vom avea aceleaşi probleme în continuare şi ne vom confrunta cu probleme mult timp de acum încolo", a spus el.

Săndoi a apreciat că a avut la Târgu Mureş condiţii bune de antrenament, arătând că speră să revină, "poate data viitoare, cu mai mult noroc".

Reprezentativa Under 21 a României a remizat, vineri, la Târgu Mureş, scor 0-0, cu naţionala similară a Kazahstanului, în primul meci al tricolorilor din preliminariile Campionatului European, ediţia 2011-2013.

Naţionala de tineret a României face parte din grupa a IX-a a preliminariilor CE Under 21, alături de selecţionatele Franţei, Slovaciei, Letoniei şi Kazahstanului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici