„Lothar Matthaus va fi prezent la finala Campionatului Naţional de juniori a României. Va fi invitatul meu, va vedea unii jucători. Probabil Matthaus va participa şi la festivitatea de premiere”, a spus Marius Vizer.
Omul de afaceri a precizat că formaţia ACU Arad are în componenţă mai mulţi juniori de la Liberty Oradea. „Tot sezonul actual am împrumutat jucătorii la ACU Arad. Dacă am împrumutat seniorii la ACU atunci am zis să facem acelaşi lucru şi cu juniorii. La meci vor mai fi prezenţi şi alţi impresari”, a mai spus Vizer.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, va oficia ceremonia de premiere a învingătorilor din finala Campionatului Naţional de Juniori „A”, CFR Cluj – ACU Arad, partidă care se va disputa pe terenul 1 al Centrului de Fotbal Mogoşoaia, de la ora 18.00. Alături de Mircea Sandu, ceremonia va mai fi oficiată de preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov Cristache Rădulescu şi primarul localităţii Buftea, Ion Stoica.
Finala pentru locurile 3-4 se va disputa între Viitorul Constanţa şi Metalul Constanţa, de la ora 16.00, pe terenul 2 al Centrului de Fotbal Mogoşoaia