- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (06.07.2013, 16:00)
- Leila Bolat , Andrei Mazurchievici
Sandu:Dacă se reduce numărul de echipe la Liga I, ele ar putea avea bugete de 20 de milioane de euro
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care numărul cluburilor din prima ligă ar fi redus la 12, echipele ar putea beneficia de bugete reale de 20 de milioane de euro pe sezon.
Urmărește
111 afișări
Mircea Sandu (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)
"Sunt adeptul reducerii numărului de echipe. Soluţiile nu le am eu, adică le am, dar nu le dau eu. 12 echipe înseamnă o concentrare a numărului de jucători de valoroşi. Creşte valoric competiţia, creşte numărul de spectatori, cresc bugetele. Fiind mai puţine echipe, ar trebui să crească sumele de bani, pentru că se joacă de patru ori Steaua-Dinamo, CFR-U Cluj, Rapid-Astra şi aşa mai departe. S-ar împărţi banii la mai puţine echipe. Am putea ajunge în următorii doi-trei ani de zile cu bugete de 20 de milioane de euro reale, dacă se ajunge la 12 echipe cu 32 de etape", a spus Sandu.
El crede că o serie de 18 echipe la Liga a II-a şi două serii la Liga a III-a ar ajuta fotbalul românesc, însă a precizat că membrii afiliaţi nu sunt de acord cu asta. "Văd o serie de 18, maxim 20 de echipe, la seria a II-a şi aş vedea două serii de Liga a III-a, dar nu vor oamenii, nu votează", a completat Sandu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe