Sandu: Decizia Comitetului Executiv al FRF este una luată în pripă, este nefondată
„Liga Profesionistă de Fotbal are autonomie în desfăşurarea activităţii de fotbal la Liga I, deţine organele de jurisdicţie în cazuri de disciplină, etc. Este singura instituţie abilitată să ia o decizie în acest sens. Comitetul Executiv al FRF nu are astfel de atribuţii. Pe mine nu m-a consultat nimeni. Nu e o greşeală pentru că din punctul meu de vedere această decizie nu există. E nefondată. Atacăm un document care nu cred că poate fi atacat printr-un act administrativ sau juridic. S-a făcut ceva în pripă astăzi, ceea ce duce la un nou scandal în fotbalul românesc. Oricum, eu am înţeles că se aşteaptă un punct de vedere al direcţiei juridice. Nu e o decizie finală. Eu cred că trebuia consultat premergător departamentul juridic. Credeam că se face înainte o analiză, o întâlnire a părţilor în prealabil”, a spus Mircea Sandu la GSP TV.
Mircea Sandu a adăugat că, dacă ar fi fotbalist şi clubul i-ar reduce unilateral contractul, el ar intra în grevă generală. „Dacă mi s-ar face aşa ceva mie, Mircea Sandu, jucător în 2009, mâine aş fi în grevă generală”, a spus preşedintele FRF, care nu a participat la Comitetul Executiv al FRF de astăzi.
Comitetul Executiv al FRF a decis, în şedinţa de luni, că grupările pot reduce unilateral, cu cel mult 50 la sută, pe o perioadă de maxim un an, drepturile financiare ale jucătorilor, din cauza crizei economice la nivel naţional şi mondial, considerată a fi o situaţie de forţă majoră.