Sandu: O mare parte dintre cei care l-au votat pe Iacov au fost influenţaţi politic

Publicat: 25 01. 2010, 17:53
Actualizat: 07 11. 2012, 00:50

Au fost voturi obţinute politic. Baţi puţin zona Moldovei şi le obţii. Au fost şi unele intervenţii. O mare parte dintre cei care l-au votat au fost influenţaţi politic. Mizam că ar putea obţine maxim 40 de voturi, nu 67. Dar oricum, dacă ai un vot în plus ai câştigat. 192 la 67 este o diferenţă foarte mare. N-am avut emoţii şi nu voi avea vreodată la asemenea adunări. La astfel de adunări le expui oamenilor ideile tale şi ei te aleg dacă le convine proiectul tău”, a spus oficialul FRF.

Mircea Sandu a obţinut, luni, al şaselea mandat de preşedinte al FRF, în urma votului din cadrul Adunării Generale a FRF, învingându-l pe Constantin Iacov, singurul său contracandidat. Sandu a strâns 192 de voturi din totalul celor 259 exprimate, în timp ce Iacov a fost votat de 67 de membri. Sandu va fi preşedinte până în iunie 2014.