Tibor Selymes, prima opţiune pentru a deveni antrenorul echipei Dinamo
În cazul în care Selymes nu acceptă, funcţia îi va fi propusă lui Cornel Ţălnar sau lui Liviu Ciobotariu.
Potrivit sursei citate, Andone a decis să nu mai continue cu Dinamo, el având mai multe oferte din străinătate.
Contactat telefonic, Tibor Selymes a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu a primit nicio ofertă de la Dinamo. „Eu mai sunt în vacanţă până mâine (n.r. – joi), când mă întorc în ţară. Mai am contract cu Astra încă un an şi urmează să stabilim împreună un obiectiv pentru sezonul următor”, a spus Selymes.
Acţionarul FC Dinamo, Cristian Borcea, a admis că tehnicianul Ioan Andone ar putea părăsi formaţia „alb-roşie” în această pauză competiţională, dar a precizat că va face tot ce este posibil pentru a-l convinge să rămână antrenorul „câinilor”. Borcea, care a participat, miercuri, la o nouă înfăţişare în dosarul transferurilor, la Tribunalul Bucureşti, a menţionat că vineri ar urma să-l întâlnescă pe Ioan Andone.