Sandu Tăbîrcă: Am pierdut jocul în două minute

Antrenorul Sandu Tăbîrcă a declarat, duminică seară, că echipa Gloria Bistriţa a pierdut meciul cu FC Vaslui, scor 1-3, în două minute, atunci când vasluienii au reuşit să egaleze şi apoi să preia conducerea.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Sandu Tăbîrcă: Am pierdut jocul în două minute

Sandu Tăbîrcă: Am pierdut jocul în două minute (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"E greu să dai explicaţii după un asemenea meci. Am pierdut jocul în două minute. FC Vaslui are jucători de clasă, care oricând pot face diferenţa. În primele 60 de minute am reuşit să evităm comiterea de greşeli personale, apoi nu am mai reuşit şi acest lucru ne-a fost fatal. Nu e drept să trag acum la răspundere un jucător sau altul. Aceştia sunt jucătorii pe care îi avem la dispoziţie. E foarte greu să-i fac să înţeleagă, dar sper să reuşesc, că astfel de greşeli privează echipa de un rezultat favorabil. Echipa aceasta are nevoie de un succes mai ales pe plan psihic. În prima repriză am fost prezenţi în joc, am avut ocazii, iar după gol echipa a căzut. Am vorbit după meci cu preşedintele Pădureanu şi mi-a spus şi el acelaşi lucru: «Păcat de primele 60 de minute»", a afirmat Tăbîrcă.

Echipa Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-3 (1-0), meciul susţinut în compania formaţiei FC Vaslui, contând pentru etapa a patra a Ligii I.

Pentru Gloria a marcat Sânmărtean '32, în timp ce FC Vaslui a punctat prin Wesley '57, Temwanjera '59 şi N. Jovanovici '84.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici