Sandu va face lobby pentru organizarea la Bucureşti a finalei Ligii Europa din 2012
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, înainte de plecarea spre Geneva, unde va participa la şedinţa Comitetului Executiv al UEFA, că va discuta cu colegii săi, pentru ca aceştia să susţină organizarea, la Bucureşti, a finalei din 2012 a Ligii Europa.
Sandu va face lobby pentru organizarea la Bucureşti a finalei Ligii Europa din 2012 (Imagine: Mediafax Foto)
"Sperăm să obţinem organizarea finalei. Premisele sunt că avem şanse mari să organizăm finala din 2012. Dar nimic nu e sigur până nu se decide în Comitetul Executiv, pentru că sunt stadioane din Anglia, din Germania. Vizita făcută de preşedintele UEFA ne dă încredere însă, de fapt discuţiile pe care le-am avut după ce a efectuat vizita. E vorba şi de garanţiile pe care le-a dat primăria Capitalei, prin domnul Oprescu, şi cele din partea Guvernului, iar aceasta înseamnă că avem şanse mari. Punem în balanţă şi vizita pe care am făcut-o în ultima zi de vizită la preşedinte şi care a declarat clar că susţine foarte mult organizarea unei finale europene la Bucureşti. O să merg să mai discut şi cu colegii din Comitetul Executiv care să susţină acest proiect", a spus Sandu.
Mircea Sandu a menţionat că echipele româneşti care doresc să evolueze în finala Cupei UEFA din 2012 trebuie să se pregătească încă de pe acum. "Eu am tras un semnal de alarmă de acum câteva luni, în sensul că cine vrea să-şi pregătească o participare la acea finală, trebuie să înceapă de acum", a completat Sandu.
Oraşele gazdă ale finalelor Ligii Campionilor şi a Ligii Europa din 2011 şi 2012 vor fi anunţate după şedinţa Comitetului Executiv al UEFA, ce va ava loc vineri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:44
-
astăzi, 21:42