Sandu: Voi apela la toate pârghiile legislaţiei pentru a stopa acest tip de comportament

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a răspuns, vineri, printr-un comunicat postat pe site-ul FRF, atacurilor patronului Stelei, Gigi Becali, afirmând că va apela la toate pârghiile legislaţiei statului român şi la cele ale regulamentelor pentru a stopa "acest tip de apariţii şi de comportament".

Urmărește
10 afișări
Imaginea articolului Sandu: Voi apela la toate pârghiile legislaţiei pentru a stopa acest tip de comportament

Sandu: Voi apela la toate pârghiile legislaţiei pentru a stopa acest tip de comportament (Imagine: Laurentiu Mich/Mediafax Foto)

"Urmare a declaraţiilor total nefondate, jignitoare, calomnioase şi suburbane făcute la adresa mea azi, 26 noiembrie a.c., de un oficial al SC FC Steaua Bucureşti SA, pe numele său George Becali, nu pot afirma decât un lucru. Anume, atacurile venind din partea unui reprezentant al unui club afiliat al Federaţiei Române de Fotbal împotriva preşedintelui ales de membrii FRF, anunţ public faptul că mă voi folosi de dreptul meu constituţional de a apela la toate pârghiile legislaţiei statului român, precum şi la cele ale regulamentelor fotbalistice şi sportive româneşti şi internaţionale, toate aflate în vigoare, pentru a stopa o dată pentru totdeauna acest tip de apariţii şi de comportament, care nu au nimic comun cu sportul, cu o societate democratică în adevăratul înţeles al cuvântului şi, îndeosebi, cu civilizaţia", se arată în comunicatul preşedintelui FRF.

Sandu a precizat că în intervenţia sa televizată nu a rostit niciun nume şi că, în aceste condiţii, nu înţelege reacţia lui Gigi Becali la declaraţiile sale. "Cu atât mai mult nu înţeleg atacurile menţionate, cu cât, în intervenţia mea televizată de acum două zile, am menţionat faptul că, în general şi de neînţeles, cluburile româneşti nu se pot organiza ca societăţi comerciale viabile, apelând la diverşi creditori, care, prin apariţiile lor televizate aduc mari deservicii imaginii fotbalului din ţara noastră. Nu am menţionat, însă, niciun nume. Atât am avut de comunicat şi nu voi mai face presei niciun alt comentariu suplimentar legat de acest subiect", a adăugat Mircea Sandu.

Şeful FRF a declarat, într-o emisiune la Dolcesport, că în România nu există conducători de fotbal, ci numai circari, care nu investesc şi creditează cluburile, iar aceştia nu ar mai trebui băgaţi în seamă. Becali s-a simţit jignit de aceste afirmaţii şi l-a atacat verbal cu duritate pe Mircea Sandu, spunând despre preşedintele federaţiei, printre altele, că este "vagabond", "nenorocit" şi "nebun".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici