Sandu: Vom pune în aplicare decizia Curţii de Apel, primind Craiova în L2, dar vom face recurs

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că federaţia va pune în aplicare hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, care a anulat, luni, excluderea Universităţii Craiova, primind clubul oltean în Liga a II-a, şi a adăugat că va ataca decizia cu recurs.

Urmărește
358 afișări
Imaginea articolului Sandu: Vom pune în aplicare decizia Curţii de Apel, primind Craiova în L2, dar vom face recurs

Sandu: Vom pune în aplicare decizia Curţii de Apel, primind Craiova în L2, dar vom face recurs (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax foto)

"Este dreptul meu să respect decizia, dar să spun că este un abuz, pe care îl vom ataca în recurs. Vom pune în aplicare decizia instanţelor. A fost exclusă din Liga a II-a. I se dă locul Craiovei în Liga a II-a, punct! Nu vom negocia nimic. Să ceară jucători, e dreptul lui Mititelu! Măine dăm drumul la recurs. Instanţa trebuia să spună clar: nu suntem în materie. E recurs, la Înalta Curte judecă trei sau cinci judecători, sunt mai profunzi în analiză", a spus Sandu la Sport.ro.

Mircea Sandu a afirmat ironic că va desfiinţa comisiile federaţiei şi va trimite toate cazurile fotbalistice să le judece Curtea de Apel, precizând totdată că se va plânge la FIFA de situaţia creată prin hotărârea de luni.

"Vom desfiinţa comisiile din cadrul federaţiei, probabil se va desfiinţa şi TAS-ul şi să judece doamna judecător. Să judece şi cartonaşele roşii. Hotărârea provizorie de excludere a Universităţii Craiova a fost validată de Adunarea Generală. Văd că domna judecător nu ţine cont de asta, dar e problema ei. Am depus şapte documente ca să o lămurim cu ce se mănâncă fotbalul ăsta şi care sunt legile lui şi le-a respins pe toate. Fotbalul românesc va avea foarte mult de suferit pentru că eu mă voi adresa la FIFA. Nu are rost să mai avem comisii, să judece judecătoarea buclucaşă şi cu asta basta!", a precizat şeful FRF.

El l-a criticat pe primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, pentru implicarea în acest caz şi crede că Mititelu încearcă să obţină nu jucătorii pierduţi liberi de contract, ci bani de la federaţie.

"Craiova şi doamna primar (n.r. - Olguţa Vasilescu) să se ducă să-şi ia jucătorii înapoi de pe unde sunt, e problema lor. Dar Mititelu nu vrea jucătorii, pentru că are datorii la ei. Nu are cum să mai facă fotbal pentru că nu mai are un niciun ban. Nu vedeţi ce cere el? El cere bani. Nu o să obţină niciodată bani de la federaţie! A fost un abuz şi prezenţa primăriţei, care habar n-are de fotbal, nu a avut bunul simţ să dea un telefon la federaţie. A dat declaraţii prin ziare că ne pune cu roţile în sus, ne dă pe este cap. Este posibil să te exprimi aşa?", a menţionat Sandu.

Preşedintele FRF a afirmat că are un dosar al lui Mititelu, întocmit de ANAF Craiova, şi se va prezenta cu el la procurorul general: "Cine îl acoperă pe Mititelu? Ştiţi ce dosar are de la ANAF Craiova, cu grup infracţional, cu evaziune fiscală, cu spălare de bani, cu privatizare frauduloasă a societăţii Pomicola? Te îngrozeşti. Şi DIICOT-ul Craiova stă pe loc. Mă duc la procurorul general - acum că am intrat într-o dispută cu domnul Mititelu - cu dosarul respectiv, să vedem de ce nu se întâmplă nimic. Procurorul general trebuie să ne dea răspuns în 30 de zile".

Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 20 iulie 2011.

"Instanţa dispune anularea punctului 3, nr. 6, din 2011, în ceea ce priveşte excluderea provizorie dictată de Comitetul Executiv. De asemenea, mai dispune suspendarea până la soluţionarea definitivă a efectelor acestei decizii. Decizia este definitivă şi executorie cu recurs în termen de cinci zile", a anunţat, luni, judecătoarea Diana Bulancea.

În 18 aprilie 2012, Fotbal Club U Craiova a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia de anul trecut a Federaţiei Române de Fotbal de dezafiliere a clubului.

Clubul de fotbal craiovean a dat în judecată în acest dosar Federaţia Română de Fotbal şi Comitetul Executiv al FRF, cerând anularea actului administrativ emis în 2011.

Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF.

Decizia de anul trecut a Comitetului Executiv al FRF se află în atenţia procurorilor DNA, în urma plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de membrii Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, acuzându-i de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal sunt învinuite de procurori în dosarul excluderii Universităţii Craiova, alături de preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru.

În 14 mai 2012, clubul SCC U Craiova SA, condus de Adrian Mititelu, a fost exclus din Federaţia Română de Fotbal, în cadrul Adunării Generală a FRF.

Tot atunci, Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a aprobat ca oraşul Craiova să primească un loc în Liga a II-a, după ce gruparea SC FC U Craiova a fost exclusă din FRF.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici