Prima pagină » Life-Inedit » Santana şi Wyclef Jean vor cânta la ceremonia de închidere a CM de fotbal

Santana şi Wyclef Jean vor cânta la ceremonia de închidere a CM de fotbal

Imnul oficial al Cupei Mondiale de fotbal va fi interpretat la ceremonia de închidere de patru artişti: chitaristul mexican Carlos Santana, rapperul haitian Wyclef Jean, cântăreţul brazilian Alexandre Pires şi DJ-ul suedez Avicii, a anunţat FIFA vineri.
Santana şi Wyclef Jean vor cânta la ceremonia de închidere a CM de fotbal
Luminita Turcu
28 mart. 2014, 18:12, Sport

Cântecul, intitulat „Dar um jeito” (Vom găsi o cale), va fi interpretat pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, la 13 iulie, înaintea finalei.

„Alegerea cântecului Dar um jeito ca imn oficial ne-a făcut mare plăcere. Cu fraţii mei Wyclef, Avicii şi Alexandre Pires, abia aşteptăm luna iulie penru a transmite acest mesaj de lumină şi speranţă de la Rio de Janeiro, de pe cea mai mare scenă a lumii”, a declarat Carlos Santana, citat de FIFA.

La CM, imnul oficial se alătură cântecului oficial „We are one”, interpretat de Jennifer Lopez, Pitbull şi Claudia Leitte.