Prima pagină » Sport » UPDATE: FRF a renunţat la CSJ şi la CAF

UPDATE: FRF a renunţat la CSJ şi la CAF

(adaugă declaraţii ale preşedintelului FRF, Mircea Sandu)

Membrii Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal au votat, în cadrul şedinţei de luni, pentru renunţarea la Comisia pentru Statutul Jucătorului şi la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, două dintre cele cinci comisii jurisdicţionale, începând cu sezonul 2009-2010.

Astfel, începând cu sezonul viitor, vor funcţiona doar Comisia de Disciplină, Comisia Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor şi Comisia de Recurs.

Preşedintele FRF a menţionat faptul că toate cele trei comisii se vor afla începând cu sezonul viitor în subordinea Ligii Profesionistre de Fotbal. „Începând cu data de 1 iunie, când va fi semnată noua convenţie cu LPF, pentru sezonul 2009-2010, cele trei comisii vor trece la LPF, urmând ca membrii acestora să fie numiţi de FRF”, a declarat Sandu.

La Adunarea Generală Ordinară a FRF, care are loc la Casa Fotbalului, din 296 de mebrii afiliaţi, sunt prezenţi 207, pentru cvorum fiind suficient un număr de 186.